Despre alte poveşti şi despre alte lumi

Eu nu l-am admirat niciodată pe Martin Schulz. Nu mi-a plăcut că purta barbă, nu mi-a plăcut cum vorbea. Era gras şi părea bleg. Dl. Schulz a căpătat un nume abia când, în Parlamentul European, Silvio Berlusconi, pe atunci premier al Italiei, l-a numit “capo” – gardian nazist. Se întâmpla prin 2008. Martin Schulz, europarlamentar în vremea în care era insultat de Berlusconi în plenul Parlamentrului European, a ajuns preşedinte al acestei instituţii.

Nu mi-a plăcut nici de cancelarul Gerhard Schröder din anii 90, fost preşedinte al SPD-ului german (stânga germană).

De ce mintea mea nu-i uită atunci pe aceşti oameni nesuferiţi?

Ar trebui să o luăm cu începutul. În vremea lui Schröder, Germania era, comentau atunci economiştii, “bolnavul Europei”.

Acest cancelar de stânga a pierdut alegerile pe care singur şi le-a comandat pentru că reformele pe care le-a impus pe piaţa muncii au nemulţumit pe mulţi. Reforma Hartz (Peter Hartz era director de personal al Volkswagen), patronată de Schröder, este succesul Germaniei de azi.

Martin Schulz şi-a încercat norocul în ţară, după cariera europeană. A fost candidatul aceluiaşi SPD pentru postul de cancelar. Dar SPD a pierdut lamentabil alegerile şi pentru că a stat în alianţă cu CDU (dreapta), partidul Angelei Merkel. În ambele cazuri de prăpastie politică a prevalat însă înţelegerea. Am promis reforma, o fac! Am promis să menţinem stabilitatea ţării, rămânem în coaliţie chiar cu preţul mare al pierderii guvernării.

Poate oamenii politici din România au dreptate să spună că nu trebuie să luăm la noi vitregiile lumii de afară. Dar buna înţelegere nu este ea cumpăna judecăţii noastre? Dacă am bătut palma, nu trebuie să respect înţelegerea?

Bun, preşedinţele Iohannis nu vrea să numească noi miniştri. Pe formă pare că are dreptate, pe fond, nimeni nu ştie. Curtea Constituţională pare şi ea o ciudăţenie: ăla să numească miniştrii, aia să se ducă în Parlament. Unde este coerenţa?

Apar proiecte de legi de niciunde. Nimeni nu le-a văzut, nimeni nu le-a comentat. Proiectele astea nu trebuie judecate public?

Îmi amintesc că în liceu aveam o uniformă. Obligatoriu cravată. Acum nu mă mai obligă nimeni să am uniformă şi cravată, învăţătura de atunci, mă obligă, însă, să fiu într-un anume fel. Putem înţelege lumea politică, în pădure nu este mereu armonie. Lupul mănâncă iedul, capra mănâncă varza. Dar societăţile s-au structurat şi au crescut. Cuvântul dat este cuvânt dat, cu orice risc. Acesta este dintotdeauna marele câştig al lumii.

Schulz este acest exemplu. A pierdut singur, dar a păstrat bunăvoinţa tuturor.

Să nu ne mai mirăm apoi: românii nu iubesc democraţia, românii sunt aşa sau altminteri. Românii, ca toţi oamenii lumii îi urăsc pe cei ce nu-şi ţin cuvântul.