Se adânceşte pesimismul privind evoluţia economiei mondiale. OCDE vede creşterea la un minim postcriză

Autor: Catalina Apostoiu 20.09.2019

Războiul comercial dintre SUA şi China a împins creşterea economiei mondiale la cele mai scăzute niveluri dintr-un deceniu, a anunţat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică în paralel cu reducerea estimărilor, potrivit Reuters.

Economia mondială riscă să intre într-o fază nouă, de durată, de creştere modestă dacă guvernele vor ezita în continuare cu privire la căile de reacţie, avertizează Organizaţia.

Economia mondială va înregistra cea mai slabă creştere de la criza financiară din 2008-2009 în acest an, încetinind de la 3,6%, ritmul de anul trecut, la 2,9% în acest an, anticipează OCDE. Creşterea din 2020 se va situa la 3,0%.

Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, a anunţat de asemenea că economia mondială va decelera peste ritmul anticipat anterior, volumul de titluri de datorie cu randamente negative indicând că creşterea va fi mai lentă în viitor, scrie Bloomberg.

Ultimele evenimente semnalează că ritmul de creştere se va situa sub estimarea de 2,6% lansată de bancă în iunie, potrivit lui Malpass.