Prosus, care reuneşte activele de internet ale grupului Naspers, are minus 5% de la listare încoace. Retailerul online eMag are a doua cea mai mare pondere în veniturile totale ale noii companii, după Tencent

Autor: Tibi Oprea 20.09.2019

Conglomeratul sud-african Naspers, care controlează retailerul online eMag pe piaţa locală, a finalizat pe 11 septembrie o listare de 100 miliarde euro pe bursa din Amsterdam, printr-o companie denumită Prosus (PRX) care reuneşte divizia de internet a gigantului. 

Prosus este dominată de deţinerea de 31% în Tencent, evaluată la 128 mld. dolari, respectiv cea mai populară investiţie a grupului, care a avut o pondere în veniturile semestriale totale de 14,4 mld. dolari şi a realizat un profit net de 3,9 mld. dolari. Pe de altă parte, sectorul de Etail, reprezentat de retailerul online eMag evaluat la circa 1 mld. dolari, are a doua cea mai mare pondere în Prosus.