Viorica Dăncilă, primită de susţinători la Reşiţa. Susţinător:"Transilvania o desparte Iohannis"

Autori: Petriana Condrut , Mediafax 20.09.2019

Premierul Viorica Dăncilă a fost primită de mai mulţi susţinători în vizita de la Reşiţa, aceştia apreciind în special creşterea pensiilor din ultimul an. Dăncilă a făcut apel către cetăţeni să semneze pactul pentru bunăstarea ţării, astfel încât, indiferent de guvernare, pensiile să nu fie tăiate.

"Vă mulţumim că ne-aţi crescut pensiile. Extraordinar",a spus o femeie care a întâmpinat-o pe Viorica Dăncilă la Reşiţa.

"Dacă noi nu ne trezim acum, va fi rău de noi. Transilvania o desparte Iohannis", a spus un susţinător.

"Eu am încredere în oameni", a răspuns Dăncilă.

Viorica Dăncilă s-a aflat vineri la Reşiţa. Aici, a declarat despre Klaus Iohannis că „face ceea ce ştie dânsul cel mai bine, adică nu ţine cont de nimeni, decât de opinia domniei sale, chiar dacă de multe ori lucrurile pe care le face sunt împotriva Legii Fundamentale”.

Premierul a făcut apel şi către cetăţenii români să semneze pactul pentru bunăstarea ţării, astfel încât, indiferent de guvernare, pensiile şi salariile să nu mai fie tăiate. Liderul PSD a afirmat că a văzut din partea partidelor de opoziţie doar vorbe şi dezinteres.