Fondul de investiţii Rohatyn face 200 mil. lei din pet shopurile Animax şi Maxipet. Moda animalelor de companie a câştigat tot mai mult teren, motiv pentru care s-au deschis tot mai multe magazine de profil

Autor: Cristina Roşca 23.09.2019

Fondul de investiţii Rohatyn a ajuns la afaceri de 200 mil. lei din pet shopuri, după un avans de 20% în 2018. Investitorul financiar deţine în România reţeaua Animax, cumpărată anul trecut, şi retailerul Maxi Pet pe care-l extinde în regiune.

Ambele companii au postat un plus important al businessului, într-o perioadă în care consumul privat a avansat cu circa 5%. Totuşi, moda animalelor de companie a câştigat tot mai mult teren, motiv pentru care s-au deschis tot mai multe magazine de profil.

În acest context, businessul ambelor firme s-a situat pe un trend ascendent în ultimii cinci ani.

Animax, liderul detaşat al pieţei de profil, are o reţea de 90 de magazine cu care a acoperit principalele oraşe ale ţării, conform site-ului propriu. În ultimii doi ani spre exemplu au fost inagurate 20 de unităţi noi, iar în ultimii cinci ani reţeaua s-a dublat. Businessul a mers în acelaşi ritm cu expansiunea.

Maxi Pet pe de altă parte, care are drept logo un căţel dalmaţian, are doar trei unităţi în România - două în Bucureşti şi una în Iaşi. Aceasta din urmă a fost deschisă pe 1 decembrie 2018.