BEC a validat candidatura Vioricăi Dăncilă şi a lui Theodor Paleologu la alegerile prezidenţiale

Autor: Diana Grigore 21.09.2019

Biroul Electoral Central a decis validarea candidaturii liderului PSD Viorica Dăncilă pentru alegerile prezidenţiale. Totodată, instituţia a aprobat şi candidatura prezidenţiabilului PMP, Theodor Paleologu.

„Decizia nr. 11/D/20.09.2019 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale doamnei Vasilica Viorica Dăncilă pentru alegerea preşedintelui României din anul 2019.

Decizia nr. 12/D/20.09.2019 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale domnului Theodor Paleologu pentru alegerea preşedintelui României din anul 2019”, sunt deciziile luate de BEC, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Instituţia constată că cele două candidaturi menţionate mai sus sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători, iar neregularităţile identificate în listele de susţinători, dat fiind numărul lor, nu sunt de natură să afecteze îndeplinirea condiţiei prevăzute de art 4 alin 2 şi art 27 alin 2 litera c din Legea nr. 370/2004 referitoare la numprul minim de alegători care susţin candidatura.

Totodată, BEC precizează că şi semnele electorale ale celor doi prezidenţiabili îndeplinesc condiţiile legii.

Theodor Paleologu şi-a depus, joi, candidatura la BEC, pentru prezidenţiale. Prezidenţiabilul PMP a declarat că a strâns 360.000 de semnături, iar candidatura sa este „o mărturie” şi aduce o „responsabilitate enormă” pentru sutele de mii de români pe care îi va reprezenta.

Tot joi şi-a depus candidatura la prezidenţiale şi premierul Viorica Dăncilă, care a strâns aproape 1.500.000 de semnături.