Dezvoltatorul Element Industrial vrea să ajungă la un portofoliu de 300.000 de metri pătraţi de spaţii logistice în următorii trei ani. Muler Onofrei, CEO: Lucrăm la conceptele a două noi parcuri în Bucureşti

Autor: Cristina Bellu 24.09.2019

Compania de dezvoltare imobiliară Element Industrial, controlată de Ionuţ Dumitrescu şi Muler Onofrei, şi-a propus să ajungă la un portofoliu de 300.000 de metri pătraţi de spaţii logistice în următorii trei ani, în condiţiile în care dezvoltatorul are planificate mai multe proiecte în Bucureşti, Craiova, Târgovişte şi Timişoara.

”Lucrăm la conceptele a două noi parcuri în Bucureşti, în Craiova este planificat ELI PARK 4, în Târgovişte ELI PARK 5,  iar în Timişoara ELI PARK 6, un pipeline total de 300.000 metri pătraţi pentru următorii trei ani”, spune Muler Onofrei, CEO & Co-founder Element Industrial.