Noua iniţiativă legislativă propusă de PMP: O indemnizaţie de 650 de lei pentru bunicii care îşi cresc nepoţii

Autori: Elena Crangasu , Mediafax 25.09.2019

Senatorul PMP, Lucian Iliescu, a depus, la Senat, o iniţiativă legislativă ce prevede o indemnizaţie de 650 de lei pentru bunicii care îşi îngrijesc nepoţii, considerând că este o alegere mult mai bună ca un copil să fie crescut de un membru al familiei, decât la creşă.

„Este propunerea pe care au am înaintat-o, probabil se vor reduce amendamente. Orice senator şi deputat are posibilitatea să aducă orice îmbunătăţire, dar în fază incipientă a proiectului, cred că este un lucru foarte bun pentru cei care se întorc din câmpul muncii şi nu au cine să îşi lase copiii. (...) nu poţi să integrezi un copil de doi ani, într-o creşă, fie de stat, fie privată, dacă ai posibilitatea să aibă grijă bunicii pe banii statului.”, a declarat senatorul PMP, Lucian Ileiscu, miercuri.

Lucian Iliescu a afirmat că prin proiectul iniţiat, suma acordată stimulenţilor s-ar dubla, faţă de beneficiile existente la momentul actual.

„Bugetul asiguărilor sociale, în momentul de faţă, este de 14% din bugetul pe care noi îl acordăm stimulenţilor, dacă s-ar dubla această sumă, ar fi 24% din bugetul actual. Impactul bugetar pentru stimulent insertie bunici este de 704.224.572 ron, care s-ar dubla.”, a afirmat senatorul.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, se modifică în sensul introducerii beneficiului social – indemnizaţia pentru creşterea nepotului/nepoatei.

„Conform propunerii legislative, pe perioada acordării stimulentului de inserţie, oricare dintre bunici beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea nepotului/nepoatei, dacă se află în relaţii de rudenie firească sau din adopţie cu nepotul/nepoata pentru care solicită indemnizaţia, are acordul părinţilor acestuia/acesteia şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acesteia. Cuantumul lunar al indemnizaţiei este egal cu cuantumul lunar al stimulentului de inserţie, la data depunerii iniţiativei fiind de 650 lei.”, se arată în proiectul de lege.

Există condiţia ca bunicii cărora li se acordă indemnizaţia să prezinte documente care atestă că se află în relaţii bune cu nepotul şi că părinţii acesuia şi-au dat acordul.

„Indemnizaţia pentru creşterea nepotului/nepoatei, se acordă pe bază de cerere a unuia dintre bunici, însoţită în mod obligatoriu de actele doveditoare privind calitatea solicitantului, relaţia acestuia cu nepotul/nepoata pentru care solicită dreptul şi acordul părinţilor.”, este precizat în aceeaşi sursă citată.

„Dreptul la indemnizaţia pentru creşterea nepotului/nepoatei se suspendă începând cu ziua următoare celei în care:

a) beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
b) beneficiarul a decedat;
c) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile: (este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid; are, conform legii, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României; locuieşte în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora)
d) se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate.”, mai este explicat în proiect.

„Considerăm că este necesară introducerea unui nou beneficiu social care să contribuie la sporirea înclinaţiei de a lucra a persoanelor îndreptăţite la primirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.”, este adăugat în expunerea de motive.

Motivele iniţiativei ţin şi de dreptul copilului la viaţa de familie, prevăzute în Constituţie.

„Subordonându-se cu prioritate principiului interesului superior al copilului – care se circumscrie dreptului copilului la viaţa de familie – considerăm că prezenta iniţiativă va contribui inclusiv la respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului, în acord cu prevederile stabilite prin Constituţie şi lege şi în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care România este parte.”, este argumentat.

Prevederile iniţiativei ar intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2020.

Iniţiativa senatorului PMP, Lucian Iliescu, a fost depusă la Senat, primă Cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaţilor.