Tanguy van de Werve, şeful european al administratorilor de fonduri - EFAMA: Provocarea este să convingem clienţii să renunţe la depozite şi să investească. România este pe penultimul loc în regiune, o treaptă mai sus decât Bulgaria, în funcţie de valoarea activelor din fondurile de investiţii pe cap de locuitor, cu doar 445 de euro

Autor: Tibi Oprea 26.09.2019

♦ România este pe penultimul loc în regiune, o treaptă mai sus decât Bulgaria, în funcţie de valoarea activelor din fondurile de investiţii pe cap de locuitor, cu doar 445 de euro ♦ Evoluţia bursei româneşti în ultima perioadă a determinat ca randamentele fondurilor de acţiuni locale să fie chiar şi de 20%.



Tanguy van de Werve, director general al Asociaţiei Europene a Ad­ministratorilor de Fonduri (EFAMA), care adună circa 15.200 de miliarde de dolari ges­tionate de aproximativ 62.000 de fonduri mutuale, consideră că provocarea acestei industrii este atragerea clienţilor, care în prezent se orientează spre depozite bancare.

„Provocarea este să convingem clienţii băncilor să iasă din depozite şi să investească. Este foarte important să transmitem mesajele de la nivel local celor de la Comisia Europeană, ca industria locală şi toţi cei implicaţi să sem­na­leze provocări. Este nevoie de reglementări în con­formitate cu specificul pieţei locale“, spune Tan­guy van de Werve în cadrul conferinţei anuale or­ga­nizate miercuri de Asociaţia Adminis­tra­torilor de Fonduri din România (AAF).

Fondurile mutuale sunt instrumente de investiţii financiare care pot aduce pe termen lung randamente mai mare decât dobânda pentru un depozit bancar.