Rata creditelor neperformante a coborât în iulie spre 4,6%, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. BNR a estimat pentru acest an o reluare a tendinţei de creştere a ratei de neram­bur­sare a îm­pru­muturilor, în special ca ur­mare a mo­di­ficării condiţiilor eco­nomice şi finan­cia­re

Autor: Claudia Medrega 28.09.2019

Băncile au continuat să-şi cureţe bilanţurile în prima parte a acestui an, astfel că rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc a coborât la sfârşitul lunii iulie 2019 la 4,64% după ce la finele anului 2018 ajunsese la 4,95%, potrivit BNR.

Comparativ în iulie 2018 rata NPL era de 5,77%, în timp ce în 2014 rata NPL trecea de 20%.

Rata NPL a coborât la cel mai scăzut nivel de după anul 2009, când semnele crizei financiare globale se simţeau pe piaţa locală.