Opt reţele internaţionale de supermarketuri şi hipermarketuri controlează peste 20% din comerţul cu amănuntul din România

Autor: Cristina Roşca 28.09.2019

♦ În comerţul cu amănuntul sunt peste 126.000 de companii cu afaceri cumulate de peste 224 de miliarde de lei în 2018 ♦ Acesta este un sector care include toate companiile care activează în comerţul cu amănuntul, fie că este vorba de retail cu carburanţi, cu produse alimentare, electro-IT, bricolaj sau medicamente.



Opt reţele internaţionale de supermarketuri, hipermarketuri şi magazine de discount prezente în România contribuie singure cu peste 20% la cifra de afaceri a industriei, arată un raport al platformei de analiză a acti­vităţii companiilor Confidas.ro fondată de antreprenorul Eduard Burghelia.

În analiza sa, platforma Confidas a luat în calcul companiile care şi-au declarat CAEN-ul 47 – „Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor” şi cele care şi-au depus bilanţul pe anul anterior. Pentru că este vorba de comerţ cu amănuntul, în clasament nu intră Metro Cash & Carry şi Selgros, ambele companii care activează în segmentul comerţului cu ridicata.

Pe de altă parte, în această industrie a comerţului cu amănuntul – una dintre cele mai importante „industrii” din economie ca cifră de afaceri - îşi fac loc marii benzinari (OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream, Mol şi Lukoil), retailerii farmaceutici (Sensiblu, Catena etc.), dar şi companii precum eMAG (comerţ online) sau Dedeman (bricolaj).