Chinezii de la Sinotrans au cumpărat KLG Europe, cu activitate şi în România. Planurile de investiţii ale companiei vizează deschiderea unui nou hub la Iaşi şi extinderea suprafeţei de depozitare

Autor: Bogdan Alecu 30.09.2019

Sinotrans Limited din China, una dintre cele mai mari companii de logistică şi transport din lume, a achiziţionat KLG Europe cu aproape 400 mil. euro, tranzacţia incluzând şi divizia din România. Este a doua oară când o companie din Asia achiziţio­nează un jucător din piaţa europeană de logistică, după ce Fondul Suveran din Singapore a preluat P3.

În prima parte a acestui an, olandezii de la KLG Europe au cum­părat de la Dragoş Geleţu pa­che­tul de acţiuni de 20% şi deţin începând cu acest an integral divizia din România.