La sfârşit de mandat, şeful BCE Mario Draghi declară victoria în lupta pentru euro. Draghi este de acord cu Macron că a venit vremea susţinerii unui nou buget comun al zonei euro

Autor: Catalina Apostoiu 30.09.2019

Draghi este de acord cu Macron că a venit vremea susţinerii unui nou buget comun al zonei euro.

Sub conducerea lui Mario Draghi, Banca Centrală Europeană s-a maturizat. Împreună cu banca centrală americană şi cea a Anglei, BCE a dezvoltat un arsenal formidabil, injectând stimulente de mii de miliarde de euro în economia zonei euro pentru a contracara impactul crizei financiare mondiale.

Şi totuşi, în pofida tuturor eforturilor făcute de Draghi în mandatul său de opt ani, economia regiunii rămâne fragilă şi există sentimentul în creştere că banca centrală suportă singură o parte prea mare din povară. Este o poziţie pe care preşedintele BCE o împărtăşeşte cu fermitate. „Vorbesc despre politca fiscală ca despre ceva ce trebuie să fie complementar politicii monetare din 2014. Acum, necesitatea acesteia este mai urgentă decât înainte. Politica monetară va continua să-şi facă treaba, dar efectele secundare negative devin din ce în ce mai vizibile“, a declarat Draghi.

În două interviuri acordate Financial Times, Draghi şi-a atacat criticii, evidenţiind lecţiile crizei datoriilor din zona euro, propria moştenire şi provocările pe care le are în faţă succesoarea sa Christine Lagarde, fost şef al FMI. Acesta a justificat de asemenea pachetul final de stimulente monetare, pachet controversat de uliii băncii centrale.

În această eră de inflaţie redusă, austeritate şi şomaj ridicat la periferia regiunii, cât şi în existenţa unui sistem financiar fragmentat, Draghi crede că BCE a trebuit să intervină, cu sau fără sprijinul tuturor statelor membre.

Draghi mai are o nemulţumire: opoziţia din interiorul BCE a afectat credibilitatea BCE în faţa pieţelor.

Observatorii BCE bănuiesc că lui Draghi i-ar fi plăcut să-şi fi încheiat mandatul punând capăt stimulentelor, dovedind astfel că acţiunile sale au dat roade. De fapt, deşi punctul acut al crizei zonei euro a trecut, rămân în continuare probleme vitale. Draghi dă vina pe factori externi ca războiul comercial şi Brexitul, dar intern zona euro rămâne vulnerabilă.

Draghi este de acord cu Macron că a venit vremea susţinerii unui nou buget comun al zonei euro. În opinia sa, un angajament pe termen lung pentru o uniune fiscală este esenţial pentru capacitatea zonei euro de a concura cu alte puteri mondiale.

Ceea ce-i aduce satisfacţie, spune acesta este că acţiunile BCE din anii de criză au creat o moştenire trainică. Oponenţii euro au pierdut, spune acesta.

Draghi adaugă că Lagarde va fi o preşedintă BCE „excelentăî. Cu aceasta, Draghi îşi încheie mandatul cu satisfacţia unei misiuni împlinite, deocamdată.