Creştere explozivă pentru UiPath: 1.000 de angajaţi doar în Bucureşti

Autor: Ioana Nita 01.10.2019



UiPath, primul şi singurul unicorn născut în România, a înregistrat o creştere fulminantă în ultimii doi ani odată cu obţinerea unor finanţări gigant de până la 568 milioane de dolari, compania crescându-şi astfel atât businessul, cât şi numărul de angajaţi.

La nivel global, UiPath are peste 3.200 de angajaţi, din care 1.000 lucrează în sediul său din Bucureşti. În România, compania, evaluată în prezent la 7 miliarde de dolari, mai are un birou în Cluj-Napoca, iar la nivel global încă 51.

„Aici, în Bucureşti, sediul nostru se întinde pe 7 etaje – circa 7.000-8.000 mp în care lucrează circa 1.000 de per­soane“, a declarat pentru ZF Cătălin Lupu, vicepre­şedinte la nivel global pe departamentele de achiziţii şi real estate.

Cu toate că după obţinerea investiţiilor din partea fondurilor americane, UiPath şi-a mutat sediul central în New York (SUA), compania şi-a păstrat şi şi-a extins în acelaşi timp echipa de programatori din România.

„Pe lângă România, echipe de dezvoltatori software de produs mai avem în SUA lângă Seattle (Bellevue) şi în India (Bangalore)“, a menţionat el, explicând că în cadrul UiPath lucrează două tipuri de programatori.

„Cei care lucrează efectivi la produs (product developer) şi dezvoltatorii care lucrează să implementeze tehnologia noastră la client pentru că nu este «plug and play». Trebuie să înveţi robotul – să îi dai anumite procese pe care să le automatizeze.“