Încă un pasager în cursa către faliment: Operatorul low-cost XL din Franţa îşi suspendă toate zborurile, la doar o săptămână după ce un alt operator francez gigant a intrat în faliment

Autor: Alex Ciutacu 02.10.2019

Operatorul low-cost XL din Franţa a anunţat la începutul săptămânii că a suspendat toate zborurile după ce nu a reuşit să atragă nicio ofertă de preluare în weekend, ceea ce creşte şansele unui nou falment în turismul francez, la doar o săptămână după ce Aigle Azur, al doilea cel mai mare operator aerian din Franţa, s-a prăbuşit, potrivit France24.

XL operează patru aeronave Airbus în principal în curse spre America de Nord şi unele zone din China, şi a avut circa 730.000 de pasageri anul trecut.

Compania a încetat să mai vândă bilete din data de 19 septembrie şi a intrat în administrare judiciară câteva zile mai târziu, după ce a avertizat că nu-şi mai poate plăti facturile, aşteptând astfel o preluare salvatoare.

Totuşi, nu a fost înregistrată nicio ofertă oficială până sâmbătă – termenul impus de un tribunal comercial din Bobigny, de lângă Paris.

O nouă înfăţişare pentru decizia asupra operatorului va avea loc miercuri.

„Condiţiile actuale de piaţă nu ne mai permit să asigurăm operaţiunile companiei pe termen lung”, a transmis XL într-o declaraţie.

Nu au fost până acum disponibile informaţii cu privire la numărul pasagerilor afectaţi de decizia companiei de a-şi suspenda aeronavele la sol.

Laurent Magnin, şeful companiei, a anunţat că are nevoie de 35 de milioane de euro pentru a supravieţui, şi a acuzat în principal competiţia acerbă practicată de rivalii norvegieni pe piaţa din SUA.

„Nu ne aşteptam la Norwegian Air să vină, cu aeronavele lor noi, şi să aplice un model low-cost de la curse pe distanţe medii şi până la cele pe distanţe lungi”, a declarat Magnin pentru publicaţia Journal du Dimanche.

El a mai spus că XL a suferit de pe urma protestelor anti-guvernamentale desfăşurate de „vestele galbene”, care au erupt încă din noiembrie anul trecut, şi care au devenit violente şi ar fi îndepărtat turiştii, în special pe cei din Asia.

„Când zborurile noastre din China au ajuns să fie trei sferturi goale iarna trecută, lucrurile au devenit complicate”, spune Magnin.

El le-a cerut ajutorul celor de la Air France să intervină şi să preia XL şi cei 570 de angajaţi, însă Benjamin Smith, CEO-ul Air France, a spus săptămâna trecută că nu vede niciun beneficiu din preluarea XL.

Prăbuşirea XL vine după ce al doilea cel mai mare operator din Franţa, Aigle Azur, a fost închis de un tribunal vineri pentru că nu a găsit oferte de preluare.

Aigle opera 11 aeronave în principal în Algeria, şi a raportat pierderi masive deşi a transportat circa 1,9 milioane de pasageri anul trecut.