BestJobs: 7 din 10 companii vor scoate pe piaţă zece joburi noi până la finalul anului. 40% se vor adresa segmentului entry level

Autor: Cristina Bellu 02.10.2019

Speranţa de angajare a tinerilor a crescut în primele nouă luni ale anului cu 15% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, candidaţii aflaţi la început de drum în carieră având la dispoziţie peste 5.000 de joburi tip entry level (0-2 ani experienţă), deschise în mare parte în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Braşov , arată un sondaj BestJobs.

Cele mai multe oferte de joburi entry level înregistrate în perioada ianuarie-septembrie 2019 au fost în domenii precum BPO (Business Process Outsourcing) - 13%, IT - 9,6%, vânzări - 8%, financiar şi contabilitate - 6%, administrativ şi logistică - 4,71% sau resurse umane - 3,5%.

Potrivit analizei BestJobs, până la finalul anului companiile vor fi nevoite să acopere cu 15% mai multe poziţii noi comparativ cu perioada similară din 2018, astfel că vor exista oportunităţi de carieră atât pentru persoanele cu experienţă, dar şi pentru juniori şi studenţi.

“70% dintre companiile sondate vor scoate până la 10 joburi noi pe piaţă în ultimele trei luni ale acestui an, iar 40% dintre acestea se vor adresa segmentului de candidaţi entry level”, apreciază analiştii BestJobs.