Producătorul lactatelor Olympus a intrat pe piaţa de ice tea cu brandul Ceai de la munte

Autor: Mădălina Dediu Panaete 02.10.2019

Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, aduce pe piaţa locală brandul Olympus Ceai de la munte, intrând astfel pe piaţa de ice tea, o categorie condusă de Nestea, Fuzetea şi Lipton.

„Decizia de a introduce o nouă gamă de băuturi în portofoliul Olympus a venit natural, ca urmare a strategiei de dezvoltare pe termen lung a companiei, prin diversificarea portofoliului de produse. Am identificat o oportunitate în piaţă şi, ulterior, am transformat-o în provocarea de a crea un ceai realizat doar din ingrediente naturale, o alternativă gustoasă a băuturilor răcoritoare”, a declarat Mădălina Toma, marketing manager Olympus.

Noul Ceai de la munte este disponibil în marile lanţuri de magazine din toată ţara, în cinci sortimente.

Grupul Hellenic Dairies, cel mai mare procesator de lactate din sud-estul Europei, a intrat pe piaţa locală în urmă cu zece ani, perioadă în care a investit peste 130 de milioane de euro pe plan local. Fabrica de lactate Olympus de la Hălchiu, judeţul Braşov, a fost inaugurată în 2011, iar producţia sa este destinată atât pieţei locale, cât şi exporturilor.

Cu sediul în oraşul Trikala din Grecia, Hellenic Dairies este o afacere de familie aflată la a treia generaţie de producători de lactate, cu operaţiuni în 43 de ţări din toată lumea. În prezent, Olympus deţine cinci fabrici în trei ţări (Grecia, România şi Bulgaria), care produc o gamă completă de lactate, brânzeturi şi sucuri naturale.