Adrian Gârmacea, proprietarul Electric Plus din Bacău: Efectele bune ale Ordonanţei 114/2018 abia acum încep să se simtă. Ne e mai uşor să găsim oameni, avem liste de aşteptare, ca pe timpuri. Electric Plus, cu afaceri de 27 mil. euro, numără peste 500 de angajaţi

Autor: Alina-Elena Vasiliu 04.10.2019

Prevederile Ordonanţei de ur­genţă 114/2018, adoptată la sfâr­şitul anului trecut, au încu­rajat o parte dintre români să rămână să lucreze în con­strucţii în Ro­mâ­nia, în detri­men­tul străi­nătăţii. Ca ur­mare, unii an­tre­prenori spun că forţa de muncă este acum mai uşor de găsit.

„Efectele Ordonanţei 114/2018 abia acum încep să se simtă. Nouă ne e mai uşor să găsim oameni, avem liste de aşteptare, ca pe timpuri. Nu cred că e o măsură care să-i aducă pe oameni înapoi acasă, dar cu sigu­ranţă îi încurajează să nu mai plece. Pentru a-i aduce înapoi e nevoie şi de alte măsuri, pre­cum investiţiile în infrastructură, în edu­caţie, în sănătate. Avem nevoie de schim­bare, au trecut 30 de ani de la revoluţie, se încheie o etapă de dezvoltare“, spune Adrian Gâr­macea, proprietarul produ­că­torului de tâmplărie Electric Plus din Bacău.