Ce aşteptări au analiştii pentru şedinţa de politică monetară de astăzi: BNR va menţine dobânda-cheie la 2,5% şi va continua să absoarbă surplusul de lichiditate din piaţă

Autor: Claudia Medrega 03.10.2019
Consiliul de administraţie al BNR poate să decidă în şedinţa de politică mo­netară de astăzi să menţină dobân­da-cheie la 2,5%, având în vedere ni­ve­lul încă mare al inflaţiei şi perspectiva de­păşirii ţintei, creşterea deficitelor de cont curent şi bugetar, încetinirea creş­terii economice precum şi „zgomotul po­litic“, caracteristic anilor electorali, după cum anticipează unii analişti. Iar BNR ar urma să menţină în perspectivă con­trolul sporit al lichidităţii din piaţa in­ter­bancară, continuând să absoarbă excesul de lichiditate.

Pe lângă şedinţa de as­tăzi, banca cen­trală mai are programată o şe­dinţă de politică mone­tară în acest an, în luna noiembrie.

Dobânda-cheie staţionează de mai mult de un an la 2,5%. Cu toate că BNR a menţinut dobânda-cheie la 2,5%, exis­tă o întărire a politicii monetare prin con­trolul strict al lichidităţilor pe piaţa mo­ne­tară pe care banca centrală a mizat de la începutul acestui an. Tot prin controlul lichidităţii BNR urmă­reşte şi stabilizarea cursului de schimb.