Conferinţa Mediafax Monitorul Apărării şi Securităţii. „Securitatea naţională“ înseamnă şi o societate puternică cu lideri şi elite, o economie solidă, companii puternice şi, nu în ultimul rând, un nivel salarial care să-i determine pe locuitori să lucreze aici

La sfârşitul lui 1989, România se lepăda dramatic de comunism, iar istoria lua un curs pe care nimeni nu ar fi îndrăznit să-l bănuiască cu câţi­va ani în urmă. De la o ţară tributară unor ali­anţe militare (Tratatul de la Varşovia) şi eco­no­mice (Consiliul Economic de Ajutor Reciproc – CAER) pe care poporul nu le-a dorit, România a ajuns, în aproape două decenii de efort, mem­bră a NATO (securitate asigurată) şi a UE (perspec­tive solide de dezvoltare economică).

Când vorbim de „securitate naţională“ oa­me­nii au tendinţa să o asocieze cu puşti, tancuri şi avioa­ne sau servicii secrete. Acestea sunt însă doar umbra proiectată pe un zid a unui montaj com­plex la care participă nu doar soldaţii, ci în­treaga societate.

Agenţia de presă Mediafax şi Monitorul Apă­rării şi Securităţii organizează astăzi, 3 oc­tom­brie, Conferinţa „Politica de securitate na­ţio­na­lă, de la gândirea strategică la instituţiile de se­cu­ritate şi apărare“, un forum pentru dezba­teri cu invitaţi de marcă din România şi din străinătate.

Subiectele în discuţie vor privi, între altele, „in­tere­sele naţionale fundamentale şi ame­nin­ţă­rile la adresa securităţii naţionale“, „capacitatea României de a garanta securitatea naţională“ şi con­ceptul de „securitate naţională a României“ în context internaţional.

Dincolo de o armată puternică şi bine finan­ţată, securitatea naţională este un concept care îşi subsumează zone din societate ce, aparent, ar trebui excluse. Câţi dintre cetăţenii României se gândesc, de pildă, că de starea de sănătate a populaţiei depind capacitatea de apărare şi securitatea ţării? De la preşedintele ţării, care este şeful Armatei, până la cetăţea­nul văzut ca beneficiar şi resursă esenţială pentru apărare, toţi contribuie la securitatea naţională ce tre­buie să se sprijine pe „interesul naţional“ fixat în „obiective de ţară“.

Interesul naţional trebuie să însemne consoli­darea democraţiei con­sti­tuţionale şi a statului de drept, un Parlament puternic care să supra­vegheze funcţionarea instituţiilor şi, nu în ultimul rând, un leadership puternic în care rolul de lider şi cel de elită să se suprapună.

Dacă cetăţeanul este văzut ca beneficiar, dar şi resursă esenţială pentru apărare, o strategie de securitate naţională nu poate fi imaginată, în cazul României, fără abordarea unor probleme care privesc calitatea resursei umane. Una dintre aceste probleme este chestiunea demografică, migraţia forţei de muncă şi a creierelor - sunt astăzi între 3 şi 4 milioane de românii plecaţi în străinătate. Cauzele le cunoaştem, sunt în prin­cipal economice. De aici observaţia că nu poate fi clădită o securitate naţională puternică fără o economie puternică cu un nivel salarial ridicat, fără companii puternice, fără o educaţie de cali­ta­te. O economie, prin urmare, capabilă să-i mo­ti­veze pe oameni, capabilă să răspundă financiar ne­voilor de apărare.

Alături de toate acestea, proiecţia interna­ţională a arhitecturii de securitate naţională tre­bu­ie să se regăsească în creşterea profilului Ro­mâ­niei în cadrul organizaţiilor internaţionale, cu accent pe NATO şi UE, consolidarea relaţiei cu un partener strategic (SUA) şi armonizarea inte­re­selor cu vecinii şi cu ceilalţi actori din plan regional.