Analiză ZF. O casă de pariuri plăteşte cea mai bună dobândă de la bursă la obligaţiunile în lei: 12% de la Superbet. Ce dobânzi oferă celelalte obligaţiuni

Autor: Liviu Popescu 04.10.2019

♦ La Bursa de la Bucureşti sunt listate 18 emisiuni de obligaţiuni denominate în lei cu o valoare totală de circa 1,3 miliarde de lei ♦ Superbet, una dintre cele mai mari case de pariuri din România, are obligaţiuni de 9,7 milioane de lei listate la bursă cu scadenţa în ianuarie 2020 ♦ Instrumentele financiare sunt negarantate ♦ Prin bursă s-au împrumutat în monedă naţională şi Grup Şapte, Elefant Online, Good People, dar şi Banca Internaţională de Investiţii şi UniCredit.



Operatorul de jocuri de noroc Superbet, printre cei mai mari din Ro­mânia, cu afaceri de aproximativ 360 mi­lioane de lei, are cea mai ridicată rată a dobânzii din rândul emisiunilor de obligaţiuni denominate în lei listate la Bursa de la Bucureşti, potrivit datelor agregate de ZF din platforma Tradeville.

Astfel Superbet, companie în acţio­nariatul căreia în primăvara acestui an a intrat fondul american de investiţii BlackStone, are o rată de randament de 12%, plătibilă trimestrial, pentru emi­siunea de obligaţiuni listată pe seg­mentul AeRO. Compania s-a îm­pru­mutat cu 9,7 mi­lioane de lei prin in­termediul pieţei de capital, emisiunea de obligaţiuni fiind admisă la tran­zacţionare în august 2017. Instru­mentele financiare sunt negarantate şi ajung la maturitate în ianuarie 2020, arată datele din memorandum.

Pe de altă parte, la Bursa de la Bucureşti sunt şi emisiuni de obligaţiuni denominate în lei care nu au o rată fixă a dobânzii, aşa cum au Superbet, Grup Şapte, Good People, Ascendia. Astfel, Banca Internaţională de Investiţii (IIB), dar şi UniCredit s-au împrumutat prin mecanismele pieţei de capital, prin mai multe tranşe, scadente din 2020 în 2024, arată datele agregate de ZF. Banca Internaţională de Investiţii are două emisiuni în monedă naţională de câte 300 milioane de lei listate la Bucureşti, prima scadentă în septembrie 2020, iar a doua în octombrie 2021. Banca cu sediul la Moscova plăteşte o dobândă variabilă de circa 4,5%, formată din nivelul Robor la trei luni plus o marjă fixă de 1,4% pentru emisiunea cu scadenţa în 2021 şi 1,5% pentru cea din 2020.