Topul dealerilor primari în şapte luni din 2019: ING este în continuare cel mai mare jucător pe piaţa titlurilor de stat. BCR şi BRD completează podiumul

Autor: Claudia Medrega 04.10.2019

Dealerii mari pe piaţa titlurilor de stat se regăsesc şi în clasamentul celor mai mari bănci după active, dar şi în topul celor mai profitabile bănci.

ING Bank, plasată pe locul şase în topul celor mai mari bănci de pe piaţa românească după active, s-a menţinut şi după şapte luni din 2019 pe prima poziţie în topul jucătorilor pe piaţa titlurilor de stat, după ce în luna aprilie avansase din nou pe această poziţie.

În 2018, ING devenise lider în clasamentul dealerilor primari la jumătatea anului, după ce în primele cinci luni de anul trecut ocupase locul 2, dar a pierdut o poziţie pe finalul anului 2018 şi a staţionat pe locul 2 şi în primul trimestru din 2019.