IKEA recheamă un produs vândut şi în România. Care sunt problemele ce ar putea fi create de acesta

Autori: Ioana Matei , Business Magazin 05.10.2019

IKEA îndeamnă toţi clienţii care au cumpărat baveta pentru bebeluşi MATVRÅ, în culorile Albastru/Roşu (2 bucăţi) să nu o mai utilizeze şi să contacteze IKEA pentru remediere, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.  

Astfel, ei spun că siguranţa produselor este o prioritate pentru compania IKEA şi recheamă produsul pentru a înlătura un posibil defect. „Toate produsele noastre sunt testate şi respectă legislaţia şi standardele relevante. În ciuda acestui fapt, am primit rapoarte care fac referire la faptul că accesoriul de prindere de pe produsul MATVRÅ se poate desprinde, reprezentând un pericol de sufocare în cazul în care este înghiţit. IKEA îndeamnă toţi clienţii să returneze produsul la IKEA pentru o rambursare completă sau pentru a primi un produs similar. Nu este necesară o dovadă a plăţii”, spun reprezentanţii IKEA într-un comunicat de presă.

 „A ajuns în atenţia noastră că există riscul că accesoriul de prindere s-ar putea desprinde în cazul în care copilul trage de el”, spune Emelie Knoester, Business Area Manager la IKEA din Suedia şi continuă: „Siguranţa produselor reprezintă o prioritate pentru IKEA, şi tocmai de aceea am ales să rechemăm baveta pentru copii MATVRÅ, Albastru/Roşu (2 bucăţi), ca măsură de precauţie. Bavetele cu acelaşi nume, MATVRÅ, cu model fructe/legume, verde/galben, sunt sigure pentru utilizare datorită materialului şi designului diferite.”

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro