Cel mai mare competitor al McDonald’s sparge în doar 7 zile recordurile de vânzare din Europa Centrală şi de Est. Ce vânzări a bifat compania

Autori: Ioana Matei , Business Magazin 06.10.2019

Noul restaurant Burger King în România, operat de către AmRest, una dintre cele mai mari platforme europene de restaurante şi servicii alimentare, a servit în primele şapte zile în România peste 15.000 de clienţi, inclusiv în zilele de weekend, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Toate acestea au condus la înregistrarea unui record de vânzări în regiunea Europei Centrale şi de Est, unde Burger King are restaurante operate de către AmRest în Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria şi, începând de anul acesta, România.

„Am început în forţă deschiderea primului restaurant Burger King în România. Suntem bucuroşi să anunţăm că am înregistrat vânzări record în regiunea Europei Centrale şi de Est, iar cei 45 de colegi din restaurant au servit peste 15.000 de clienţi. Este o mare realizare pentru noi şi un început extraordinar. De asemenea, ne dorim să mergem mai departe cu planurile noastre de expansiune, marcând alte două noi deschideri de restaurante până la sfârşitul acestui an, unul dintre acestea în zona de restaurante a unui mall, iar cel de al doilea într-o zonă centrală din Bucureşti”, a declarat Alan Laughlin, Preşedinte Burger King AmRest.

În 7 zile, Burger King a servit 15.000 de clienţi, a vândut peste 1.600 kg de cartofi prăjiţi şi peste 18.000 de burgeri, iar grătarul a funcţionat peste 100 de ore în cele şapte zile, de la 09:00 la 23:00.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro