Mircea Diaconu, candidat la prezidenţiale susţinut de ALDE-Pro România, susţine reducerea numărului de semnături la 20.000, pentru înscriere în cursele electorale

Autor: Diana Grigore 05.10.2019

Mircea Diaconu, candidat la prezidenţiale susţinut de ALDE-Pro România, a afirmat că susţine iniţiativa AEP de reducere a numărului de semnături la 20.000, necesare pentru înscrierea la prezidenţiale. El susţine că astfel nu s-ar mai îngrădi accesul independenţilor de a se implica în politică.

„E o realitate atât de clară că specia numită independent, conform legislaţiei româneşti, indiferent de tipul de alegere, e făcută să nu existe. De aceea doar eu am izbutit miraculos în 2014 să împlinesc un mandat ca independent. Restricţiile pe care legea le impune independenţilor sunt uriaşe. Mă refer în primul rând la numărul de semnături holografe, ceea ce pentru secolul ăsta este uşor arhaic, holografe, de persoană, pe buletine. Cred că trebuie redus numărul ca să existe şi această specie, să mărim interesul unor oameni dedicaţi de a se implica în politică. Din păcate e imposibil în România astăzi. Ce s-a întâmplat acum la depunerea de candidaturi, două milioane şi ceva de semnpături depuse, dincolo erau patru, cinci persoane de la BEC care trebuiau să verifice autenticitatea a două milioane de semnături. E aiurea totul. Nu au cum să verifice. Se uită, dau pagina şi spun că s-au uitat”, a afirmat Mircea Diaconu, într-un mesaj postat pe Facebook.

El a adăugat că modificarea legislaţiei în acest sens nu ar mai îngrădi accesul independenţilor de a se înscrie în cursele electorale.

„ Dacă ar fi mai puţine s-ar verifica om cu om, semnătură cu semnătură şi ar fi foarte clar şi foarte uşor de controlat acest subiect. Şi nu ar mai îngrădi accesul acestor oameni care simt şi au instinctul de a se implica în politică”, a conchis Diaconu.

Preşedintele AEP Constantin Buică a declarat, pentru MEDIAFAX, că va trimite o notificare grupurilor politice parlamentare cu privire la oportunitatea unui proiect de lege pentru reducerea la 20.000 a numărului de semnături necesare susţinerii candidaturii la alegerile prezidenţiale.

Acesta a adăugat că are în vedere o iniţiativă legislativă prin care să fie redus la 20.000 numărul de semnături pentru susţinerea candidaţilor independenţi, cât şi pentru cei propuşi de către partide.

Preşedintele AEP a mai spus că ar vrea ca un astfel de proiect de lege să fie adoptat „ori în sesiune parlamentară de acum, fie în sesiunea de vară”.

În prezent, potrivit legii, numărul necesar de semnături pentru validarea candidaturii la alegerile prezidenţiale este de 200.000 pentru partidele politice şi de 100.000 pentru candidaţii independenţi.