ZF LIVE. Dana Bănică, master francizat Logiscool. „Povestea mea cu Logiscool a început acum doi ani la forumul francizelor. Antreprenorii au prezentat conceptul, iar pentru mine a făcut imediat clic

Autor: Miruna Diaconu 07.10.2019
Logiscool este o şcoală dezvoltată în sistem de tip franciză unde elevi cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani învaţă de la nivel începător noţiuni de programare. Conceptul a fost prezentat în România la prima ediţie din 2017 a forumului de francize, organizat de ZF şi francize.ro.

 

 



„Povestea mea cu Logiscool a început acum doi ani la un eveniment dedicat franci­ze­lor, la care am mers în Bucureşti şi am întâlnit acest concept acolo, antreprenorii au venit să pre­zinte, iar pentru mine a făcut imediat clic. Au mari şanse să ajungă locul întâi mondial“, a de­clarat Dana Bănică, mas­ter francizat Logi­scool, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Dana Bănică a participat în sală la prima ediţie a forumului de francize organizată în 2017 de Ziarul Financiar împreună cu francize.ro. Ea a plecat cu obiectivul că va construi 18 centre în doi ani şi în realitate a ajuns la 29 de centre în 18 luni, prin franciză.