Surpriză în topul competitivităţii: SUA pierde locul 1 în faţa statului Singapore

Autor: Robert Manea 09.10.2019

SUA a ajuns pe locul al doilea în topul competitivităţii realizat de World Economic Forum (WEF) în 2019, primul loc ocupându-l Singapore, potrivit Bloomberg.

Hong Kong, Olanda şi Suedia ocupă următoarele 3 locuri în top, potrivit raportului global al competitivităţii realizat anual de World Economic Forum.

Cauza reclasificării Statelor Unite ale Americii s-a datorat incertitudinii generate în mediul de afaceri de negocierile neconcludente dintre SUA şi China pe frontul conflictului comercial, care ar putea afecta balanţa comercială.

Raportul WEF este axat pe creşterea slabă a productivităţii, pe o perioadă de 10 ani de la criza financiară.

În timp ce SUA a coborât pe locul doi în topul realizat din 141 de ţări, World Economic Forum a precizat că aceasta va rămâne „o putere inovatoare”, clasându-se pe primul loc în dinamismul de afaceri. Totuşi în top 10 se află şi Japonia, Germania, Suedia, Marea Britanie şi Danemarca. Canada şi Franţa au fost clasate pe locul 14, respectiv locul 15, în timp ce China se află pe locul 28.