Aeroportul din Cluj-Napoca vrea să ajungă la 7 milioane de pasageri în următorii 15 ani

Autor: Laurentiu Cotu 10.10.2019

Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca, al doilea cel mai mare din ţară, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, şi-a propus să ajungă până în 2035 la 7 milioane de pasageri, de 2,5 ori mai mult faţă de 2018, când aeroportul a fost tranzitat de 2,78 milioane de oameni. În 2018, aeroportul din Cluj s-a clasat pe locul doi în topul celor mai mari aeroporturi din ţară, prima poziţiei fiind ocupată de aeroportul Henri-Coadă (Otopeni), care a fost tranzitat anul trecut de peste 13 milioane de oameni, arată datele de la Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR).