O veste foarte bună: România va produce în premieră în 2019 maşini de 10 mld. euro

Autor: Bogdan Alecu 10.10.2019

Producţia de automobile a Dacia şi Ford a urcat cu peste 2% în primele nouă luni ale acestui an, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), la un total de 354.812 maşini. Dacă ritmul de creştere va continua şi având în vedere că Ford Puma a intrat în producţie la Craiova, în 2019 producţia totală ar putea trece în premieră de 500.000 de maşini. Ca valoare, o producţie de 500.000 de unităţi ar însemna 9-10 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF.

În ciuda avansului, doar două modele au înregistrat creşteri. SUV-ul Duster a urcat cu 17% în primele nouă luni, la aproape 195.000 de unităţi, iar Logan a crescut cu 4% la 25.200 de maşini. De partea cealaltă, producţia lui Ford EcoSport a scăzut cu 7% în primele nouă luni, la 97.000 de maşini, scădere care vine în contextul în care anul acesta uzina a trecut prin noi transformări şi instalări ale unor noi linii de producţie pentru noul Ford Puma ce va fi produs alături de EcoSport la Craiova. Puma a intrat oficial în producţie săptămâna aceasta, iar astăzi va fi prezentat oficial în cadrul Salonului Auto Bucureşti.