Fostul şef al producătorului de suplimente alimentare Dacia Plant a preluat conducerea lanţului de restaurante şi brutării La Casa, cu afaceri de 8 mil. euro în 2018

Autor: Cristina Bellu 10.10.2019

Liviu Ungureanu, care a coordonat în ultimii trei ani activitatea producătorului de suplimente alimentare Dacia Plant din Braşov, a preluat conducerea lanţului de restaurante şi brutării La Casa, afacere lansată în 2014 de Dorel Goia, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din zona Transilvaniei.

„Am acceptat această provocare pentru că am văzut potenţialul acestui business, capacitatea investiţională a acţionarului şi perspectivele de a crea un brand puternic”, explică Liviu Ungureanu.