Volumul investiţiilor imobiliare din România ajunge la 1 mld. euro în 2019, însă este de 8 ori mai mic decât cel din Polonia

Autor: Bogdan Alecu 14.10.2019

Volumul investiţiilor imobiliare din România în primele nouă luni a depăşit 585 milioane de euro, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară CBRE. Piaţa de birouri a atras peste jumătate din investiţii, Bucureşti şi Cluj-Napoca fiind cele mai dinamice oraşe, cu aproape 90% din volumul tranzacţionat.

La nivelul Europei Centrale şi de Est, piaţa de investiţii imobiliare a atins valoarea de 8,6 miliarde de euro în primele trei trimestre. Polonia s-a menţinut lider pe piaţa de investiţii la nivel regional, cu o pondere de circa 50% din total, în timp ce România are o pondere stabilă de 7%, cu potenţial de creştere în următoarele luni.

„Piaţa din România a avut o evoluţie constantă şi echilibrată, iar în primele nouă luni ale anului am avut o cotă de piaţă de 7% la nivelul tranzacţiilor din Europa Centrală. Dacă se vor închide până la finalul anului tranzacţiile, procentul va urca la 8% din piaţa regională. Estimăm că anul următor vom mai câştiga teren şi vom ajunge la 10-12%“, a spus Daniela Boca, head of research, CBRE România.