ANALIZĂ ZF. Tranzacţii pe piaţa de real-estate pe final de an. Vânzarea Palatului BCR intră pe ultima sută de metri, la fel şi birourile Floreasca Park din Barbu Văcărescu, în timp ce tranzacţia anului este aşteptată între AFI şi NEPI

Autor: Bogdan Alecu 15.10.2019

Tranzacţii de o jumătate de miliard de euro sunt aşteptate în trimestrul patru din 2019 pe piaţa imobiliară.



Anul acesta valoarea tranzac­ţi­ilor imobiliare de investiţii va ur­­ca cu 20%, la 1,1 mld. euro, po­trivit estimărilor JLL, volum din care tranzacţii de 500 mil. eu­ro sunt aşteptate să fie în­cheiate în trimestrul al pa­tru­lea, faţă de tranzacţiile evaluate la 580 mil. euro din primele nouă luni.

„La nivelul primelor nouă luni, 40% din tranzacţii au fost în Bucureşti. Acum pe final de an vom vedea dacă se vor încheia tranzacţiile dintre AFI şi NEPI-Rockcastle cu portofoliul de birouri“, a spus Andrei Văcaru, head of capital markets în cadrul JLL.

Un alt proiect care s-ar putea vinde până la finalul anului este Floreasca Park, deţinut de nemţii de la GLL. Discuţiile se poartă în jurul unui randament investiţional situat între 7% şi 7,25%, după cum estimează consultanţii imo­bi­liari. Astfel, preţul de vânzare s-ar situa între 106 şi 110 mil. euro. Nemţii de la GLL au cum­părat proiectul de la Portland Trust în 2015 con­tra sumei de 104 mil. euro cu un yield de 7,5%.