Distribuitorul de seminţe şi pesticide Biochem din Constanţa a avut afaceri de 246 mil. lei în 2018, în scădere cu 5%, pentru a doua oară în istoria companiei

Autor: Florentina Niţu 15.10.2019

Biochem a anunţat pe propriul site investiţii în două hale de depozitare a îngrăşămintelor chimice în localitatea Podari, judeţul Dolj.



Compania Biochem din Constanţa, care distribuie către fermierii români seminţe de cereale, pesticide şi îngrăşăminte, controlată de Constantin Chimişliu, a încheiat 2018 cu o cifră de afaceri de 246 de milioane de lei, în scădere cu 17% faţă de anul precedent, arată datele publice de la Ministerul de Finanţe. De altfel, profitul companiei a scăzut de la 25,8 de milioane de lei la 19,5 de milioane de lei.

Înfiinţată în 1991, compania a înregistrat pentru prima dată în istoria sa venituri în scădere, deşi reprezentantul companiei spunea la jumătatea anului trecut că se aşteaptă la o creştere a veniturilor cu 15-20%, pentru că portofoliul de clienţi s-a lărgit.

Compania distribuie seminţe de grâu, porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui către peste 800 de clienţi, ferme medii şi mari, potrivit ultimelor date.