Construcţiile au crescut în august cu 33%. Adriana Iftime, directorul general al Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii: De la începutul anului s-au angajat în construcţii 60.000 de oameni. Autorităţile să nu anuleze facilităţile din OUG 114

Autor: Răzvan Botea 16.10.2019

Volumul lucrărilor de construcţii a cres­cut în luna august a acestui an cu a­proape 33% prin comparaţie cu ace­eaşi perioadă a anului trecut. În perioada ianuarie-august 2019 volumul de construcţii a crescut cu 27% faţă de ace­eaşi perioadă a anului trecut, arată da­tele Institutului Naţional de Statistică .

Adriana Iftime, directorul general al Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, spune că de la începutul anului s-au angajat în acest sector cel puţin 60.000 de persoane, iar acesta este efectul facilităţilor din construcţii introduse de OUG 114.