Companiile listate la BVB vor primi de anul viitor un indicator care evaluează nivelul de comunicare cu investitorii

Autor: Roxana Rosu 17.10.2019

Companiile listate la BVB vor primi de anul viitor un indicator care evaluează nivelul de comunicare cu investitorii, calculat pe baza a 15 criterii.

Indicatorul Vektor va fi publicat de Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) începând din ianuarie 2020 şi va avea valori cuprinse între 0 (comunicare redusă) şi 10 (comunicare excelentă).

Primele valori vor fi publicate în a doua parte a lunii ianuarie 2020 în pagina fiecărei companii din website-ul BVB. Datele agregate pentru toate companiile vor fi disponibile şi în secţiunea dedicată a website-ului ARIR.

Indicatorul este determinat în baza analizei a 15 criterii, ce includ:  

Analiza şi evaluarea informaţiilor publice disponibile, a website-ului şi a secţiunii pentru relaţia cu investitorii (IR) vor fi realizate de ARIR şi Comisia de proiect, formată din 15 persoane (analişti de guvernanţă corporativă, profesionişti IR, mediul academic, consultanţi raportare non-financiară) în perioada 1-20 decembrie 2019.

Procesul de evaluare va fi revizuit în perioada 1-15 ianuarie 2020 de către Mazars, una dintre cele mai mari companii de audit şi consultanţă din lume.

Metodologia a fost elaborată de către membrii ARIR, analişti financiari, profesionişti IR, consultanţi şi profesori. Aceasta va fi revizuită anual în luna martie. Evaluarea comunicării companiilor listate cu investitorii va avea loc anual în luna decembrie sau oricând la cererea unei companii listate.