Trump transmite italienilor: Scăpaţi de „povara UE“ şi vă voi oferi discount la tarife

Autor: Catalina Apostoiu 18.10.2019

Preşedintele american Donald Trump a declarat că Washingtonul poartă discuţii cu „nişte oameni noi“ din Europa despre comerţ şi speră ca acestea să aibă succes în condiţiile în care preşedintele Italian Sergio Mattarella l-a îndemnat pe Trump să renunţe la tarife, scrie Euractiv.

Discuţiile au loc înaintea deciziei Washingtonului privind impunerea de tarife pe importuri europene de până la 7,5 mld. $.

Trump a intrat pe un teritoriu controversat sugerând că Italia şi-ar putea creşte comerţul bilateral cu SUA dacă ar scăpa de reglementările europene care interzic astfel de tranzacţii.