Deputat PNL: Şefa Tarom executată şi şantajată de Cuc, noaptea ca hoţii

Autor: Elena Crangasu 18.10.2019

Vicepreşedintele PNL Florin Roman a cerut, vineri,  DNA să se autosesizeze cu privire la cazul Tarom. Deputatul a afirmat că şefa Tarom Mădălina Mezei a fost „executată noaptea, ca hoţii”.

„Un alt motiv care ar trebui să intre în atenţia DNA este faptul că şefa Tarom nu mai trebuia să fie acolo, pentru că pe ordinea de zi figura şi punctul cu achiziţia unii noi aeronave. PNL solicită organismelor de cercetare penală să se autosesizeze în acest caz, care miroase de la o poştă”, a scris deputatul Florin Roman, într-un comunicat de presă, remis MEDIAFAX.

Potrivit deputatului, deşi Consiliul de Administraţie era convocat pentru data de 17 octombrie, ministrul Transporturilor a „dispus decapitarea” şefei Tarom, pe data de 15, „noaptea, ca hoţii”.

„Mandatul şefei Tarom, unul pe 4 luni, expira la finele lunii octombrie. Cu o săptămâna înainte de moţiune, ministrul Cuc a mandatat reprezentantul ministerului in AGA să prelungească până la finele anului, cu încă doua luni, mandatul şefei de la Tarom. Adică era totul ok din punct de vedere profesional. Ministrul Cuc a intensificat apoi presiunile pentru ca aeronavele Tarom să nu transporte parlamentarii în ziua moţiunii. Momentul a fost bine ales întrucât se ştiau nominal toţi parlamentarii care au rezervat bilete. Se ştia exact câţi parlamentari pot fi blocaţi sa ajungă la moţiune, dacă avioanele nu zboară. Totul a fost premeditat de Cuc. Deşi era convocată o şedinţa de CA pentru data de 17 octombrie, în data de 15 octombrie, “noaptea ca hoţii”, ministrul Cuc a dispus decapitarea şefei Tarom pe motive absolut puerile. Şedinţa extraordinară a fost convocată in aceiaşi zi cu decapitarea şefei TAROM.”, a motivat liberalul.

Fostul director al companiei Tarom, Mădălina Mezei, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că hotărârea de a fi demisă a apărut brusc, la o săptămână după ce i s-a decis prelungirea mandatului. Motivul exprimat de Consiliul de Administraţie ar fi lipsa de rapiditate în desfăşurarea proiectelor.

Premierul Viorica Dăncilă a dispus Corpului de Control al Prim-Ministrului începerea unei acţiuni de control la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media.