Dan Barna, întrebat dacă USR susţine guvernul Orban: Ne revedem marţi după-amiază sau miercuri dimineaţa

Autori: Elena Crangasu , Mediafax 18.10.2019

Dan Barna a declarat, vineri, după negocierile cu liderii PNL, că o decizie în privinţa susţinerii guvernului Orban va fi luată în urma unei noi runde de negocieri, funcţie de îndeplinirea condiţiilor USR, printre care primari în două tururi şi aprobarea iniţiativei ”Fără penali”.

”A fost o primă discuţie. O să vedem ce se întâmplă luni şi marţi cu iniţiativele despre care am vorbit, cu Fără penali, cu primarii în două tururi şi cu recursul compensatoriu. Am stabilit să ne revedem marţi după-amiază sau miercuri dimineaţa pentru încă o rundă de consultări şi cu eventuale decizii”, a declarat dan Barna, întrebat dacă USR va susţine guvernul Orban.

El a admis că a o existat din partea liberalilor deschidere explicită pentru aceste măsuri, despre care a spus că ar putea fi votate luni şi marţi în Parlament.

”Au spus că susţin. Urmează să întreprindă şi dialog şi negocieri cu celelalte partide pe care contează în constituirea majorităţii”, a punctat Barna.

De asemenea, liderul USR a respins intrarea Uniunii în guvernul Orban.

”Nu s-a discutat aşa ceva, pentru că noi am rămas consecvenţi pe mesajul conform căruia USR poate să intre la guvernare doar în baza unor alegeri anticipate, având în spate o majoritate parlamentară. Vrem să intrăm la guvernare, dar pentru a putea face reforme ai nevoie de o majoritate parlamentară care să susţină aceste reforme. Ori lucrul acesta nu se poate realiza cu actuala compoziţie a Parlamentului”, a conchis Dan Barna.