Parlamentul britanic a aprobat amendamentul care amână votul privind acordul Brexit

Autor: Teodora Marinescu 19.10.2019

Membrii Parlamentului de la Londra au votat sâmbătă în favoarea amendamentului Letwin, care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat, relatează The Guardian.

Deputatul independent Oliver Letwin şi colegul laburist Hilary Benn au propus un amendament care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat.

Acesta a fost votat sâmbătă de membrii Parlamentului de la Londra, obţinând 322 de voturi pentru şi 306 împotriva.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat, în acest context, că oportunitatea de a avea un vot "semnificativ" a trecut, adăugând că nu se simte descurajat de rezultat şi reiterând că cel mai potrivit lucru pentru Marea Britanie este să părăsească Uniunea Europeană la 31 octombrie.

"Nu voi negocia o amânare cu UE, iar legea nu mă obligă să fac acest lucru. Încă o extindere va afecta această ţară", a declarat premierul britanic.

Acesta a mai informat că legislaţia definitivă va fi introdusă săptămâna viitoare.