Diversificare de portofoliu sau hobby. Afacerile secundare ale marilor antreprenori. Pe ce pariază oamenii de afaceri în umbra businessurilor „grele“ din energie, agricultură sau construcţii?

Autor: Cristina Roşca 21.10.2019

♦ Unii dintre cei mai puternici antreprenori români au construit în trei decenii de capitalism businessuri de zeci şi chiar sute de milioane de euro după ce au ales să parieze pe producţie în industria mobilei, pe agricultură sau după ce au găsit o nişă neexploatată pe piaţa serviciilor medicale sau în domeniul energiei ♦ Ulterior, în paralel, fără să îşi neglijeze businessul principal, aceiaşi antreprenori au dezvoltat – din pasiune, din „plictiseală“ sau pentru că au crezut în altă industrie – businessuri paralele, secundare, în modă, HoReCa sau viticultură.

Raul Doicescu (Bog’Art), Doina Cepalis (TeRox Prod), Dragoş Pavăl (Dedeman), Dan Şucu (Mobexpert) şi Gabriel Comănescu (Upetrom) sunt câţiva dintre antreprenorii locali de top din România care şi-au construit afaceri în capitalism, businessuri în domenii cu greutate precum construcţii, energie sau producţie.