Călin Popescu-Tăriceanu: Dragnea avea o experienţă politică mai mare decât a lui Dăncilă.Poate ar fi judecat altfel

Autor: Teodor Bobei 20.10.2019

Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că Liviu Dragnea are o experienţă politică mult mai mare decât a actualului preşedinte PSD, Viorica Dăncilă. Liderul ALDE a mai spus că este posibil ca Liviu Dragnea să fi judecat altfel soarta coaliţiei PSD-ALDE.

Întrebat cum crede că ar fi decurs guvernarea PSD-ALDE dacă Liviu Dragnea ar fi rămas preşedinte PSD, Călin Popescu-Tăriceanu a răspuns: " Si eu mi-am pus întrebarea aceasta.Despre Liviu Dragnea se pot spune multe, dar faptul că avea experienţa politică şi fler poltiic, nu poate fi contestat. Avea experienţă politică mult mai mare decât a doamnei Dăncilă şi poate ar fi judecat altfel”.

Acesta a mai precizat că exista o înţelegere cu Liviu Dragnea pentru un candidat unic la prezidenţiale.

"Exista o inţelegere între cele două partide, cea a unui candidat unic, cel mai bine cotat în sondaje. Un scor slab la alegerile prezidenţiale nu ar fi ajutat ALDE", a mai spus acesta.

ALDE a părăsit, la sfârşitul lunii august, coaliţia de guvernare cu PSD. ALDE a decis susţinerea candidaturii Mircea Diaconu, alături de Pro România, după ce Călin Popescu-Tăriceanu anunţase că renunţă la candidatura sa la alegerile prezidenţiale.