Cătălin Rusu, proprietar Rusu + Bortun Brand Growers : Avem multe concepte de franciză în România care pot fi scalate şi sunt mulţi antreprenori care se gândesc de la început cum să se dezvolte şi pe alte pieţe

Autor: Roxana Rosu 21.10.2019

Sunt tot mai multe concepte de franciză locale, care pot fi scalate, există şi consultanţă de specialitate, sunt antreprenori care se gândesc de la început cum să iasă afară, a declarat Cătălin Rusu, proprietar Rusu + Bortun Brand Growers. 

Franciza este o stare de graţie pentru brand, ai făcut ceva şi dacă acest concept se poate dezvolta înseamnă că ai dezvoltat un concept care poate fi dus mai departe. In branding avem brand development şi brand building. 

Sunt tot mai multe concepte locale. Sunt concepte care pot fi scalate, există şi consultanţă de specialitate, sunt antreprenori care se gândesc de la început cum să iasă afară. Dezvoltarea unui brand nu se termină niciodată.  Chiar şi un brand deja cunoscut internaţional are nevoie de reprezentare locală ca să poţi maximiza rezultatele.