Afaceri de la zero. Alexandra Mone şi Robert Anton au dezvoltat trei sisteme software pentru gestiunea comenzilor şi a rezervărilor în restaurante şi hoteluri

Autor: Alina-Elena Vasiliu 23.10.2019

„Am început afacerea cu economiile noastre, laptopul şi treptat am crescut. Reinvestim profitul în firmă.“



Alexandra Mone şi Robert Anton, doi tineri din Piteşti, absolvenţi de economie, au conceput trei tipuri de siste­me informatice pentru com­pa­niile din HoReCa şi retail şi furnizează servicii software în valoare de aproape 90.000 de euro pe an.

„În 2011-2012, am pornit cu ceva ce era atunci la modă, adică site-urile web. Întâmplarea a făcut ca unul dintre primii clienţi să aibă o pensiune, undeva în zona Deltei. El ne-a întrebat dacă putem face o aplicaţie pentru restaurant şi pentru recepţie. De acolo a plecat totul. Ne-am uitat în piaţă şi am văzut că toate serviciile existente erau foarte scumpe şi aşa a venit ideea de a face ceva pentru afacerile mici“, povesteşte Alexandra Mone, cofondator ARI-Studio.

Până acum, ea şi partenerul ei de business au dezvoltat trei produse software principale: UnityPOS, aplicaţia pentru cafe­nele, restaurante şi foodtruckuri, UnityBo­oking – aplicaţia pentru recepţie în domeniul hotelier şi UnityRetail – aplicaţia pentru magazine. Sistemele ajută managerii să gestioneze comenzile şi rezervările.

„Le-am gândit de la început ca un ajutor pentru patronii şi managerii de locaţii mici, pentru că, atunci când am început noi, am sesizat că în piaţă erau foarte multe locaţii mici care nu erau informatizate şi unde proprietarii se chinu­iau foarte mult în activitatea de zi cu zi pentru că nu aveau o gestiune bună. Şi ospătarii se descurcau destul de greu, cu clasicul carneţel şi cu pixul“, spune Alexandra Mone.

Un pachet pentru res­tau­rante costă 2.590 de lei şi include echipamentul hard­ware şi aplicaţiile soft­ware configurate. Pentru fir­mele mai mici, există un pachet de 2.390 de lei, iar pachetul destinat recepţiilor costă 1.580 de lei.

„Avem clienţi din toată ţara – Cluj, Vatra Dornei, Botoşani. Noi trimitem toate echipamentele configurate, clientul le bagă în priză, le conectează la Internet şi totul mer­ge de la sine. Principalul canal de pe care ne vin clienţii este OLX“, spune Alexandra Mone.

Printre clienţii ARI-Studio se numără lan­ţul de pizzerii Vintage Pizza, Colonia Butoaie de pe litoral, hotelul Victoria din Târgu Neamţ, cofetăriile Christine din Bu­cu­reşti, dar şi diverse magazine, chioşcuri, fast food-uri, baruri de cartier.

„Am început afacerea cu economiile noastre, laptopul şi treptat am crescut. Reinvestim profitul în firmă. Nu am plecat la drum cu gândul de a ne îmbogăţi din această afacere. Am vrut să ajutăm firmele mici să se dezvolte. Ne gândim să investim şi în alte tipuri de businessuri.“

Anul trecut, ARI-Studio a avut o cifră de afaceri de 409.000 de lei (89.000 de euro), iar profitul a fost de 76.000 de lei (16.500 de euro). În 2019, cei doi antreprenori ţintesc să ducă afacerile la un milion de lei. Cei doi fondatori au fost anul trecut şi singurii anga­jaţi, dar îşi doresc să formeze o echipă care să se ocupe de serviciile ARI-Studio. Anul acesta au angajat deja o persoană, iar în con­tinuare se află în căutare de oameni ti­neri, eventual proaspăt absolvenţi de facultate.

„Amândoi suntem la prima afacere şi am început-o în timpul studiilor, în con­se­cinţă nu am fost angajaţi anterior. Suntem absolvenţi de ASE. Investiţia iniţială a fost de aproximativ 3.000 de lei“, spune Robert Anton, partenerul de business al Alexandrei Mone.

Cele mai căutate sunt aplicaţiile care funcţionează pe smartphone şi pe tabletă, pentru preluarea comenzilor. Acestea ajung să scurteze mult timpul în care clienţii trebuie să aştepte până să efectueze o plată sau să facă o comandă ori o rezervare.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.