Josan Garcia CFE, consultant internaţional şi avocat Frankizia.com: Un francizat nu trebuie să acorde mai puţin de 50 de ore pe săptămână businessului deschis în sistem de franciză

Autor: Alexandra Cepăreanu 23.10.2019

Timpul pe care îl dedică un potenţial francizat businessului deschis în sistem de franciză trebuie să se afle pe lista de factori pe care îi caută un francizat, deoarece acesta nu trebuie să fie mai mic de 50 de ore pe săptămână, a spus Josan Garcia CFE, consultant internaţional & avocat Frankizia.com, în cadrul conferinţei Franchise Connection 2019, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu Franchwise.

„Aveţi grijă ce francizaţi recrutaţi deoarece costurile de francizare nu sunt mici. Prima dată un antreprenor trebuie să caute valorile comune şi să ştie care sunt obiectivele potenţialului francizat. Timpul este un element important, pentru că trebuie să ştim cât timp pot dedica francizaţii businessului. În general, francizaţii nu trebuie să dedice mai puţin de 50 de ore pe săptămână afacerii dschise în sistem de franciză”, a spus Josan Garcia CFE, consultant internaţional & avocat Frankizia.com.