Renault va lansa autoutilitara Kangoo cu dublă tehnologie, electrică şi cu fuel-cells cu hidrogen

Autori: Laura Albu , Mediafax 23.10.2019

Renault pune la vânzare autoutilitara electrică Kangoo cu dublă tehnologie, electrică şi cu fuel-cells cu hidrogen, înainte de sfârşitul anului şi va extinde aceeaşi tehnologie la un alt model în 2020, transmite Bloomberg.

Această mişcare va face producătorul auto francez să se alăture grupului concurenţilor Toyota şi Hyundai care produc vehicule fuel-cells, în timp ce industria sprijină în mare măsură maşinile electrice alimentate cu baterii litiu-ion. Adaosul de hidrogen va avantaja gama de autovehicule Renault Kangoo şi Master faţă de modelele electrice, întrucât la acestea alimentarea cu combustibil se realizează în 5-10 minute, a comunicat marţi compania.

Companiile auto europene sunt presate să producă autovehicule cu emisii zero pentru a se conforma noilor reglementări de poluare. În timp ce mulţi acordă prioritate vehiculelor cu baterii, producători precum BMW investesc de ani buni în maşinile fuel-cell. Tehnologia, care nu emite decât vapori de apă, s-a confruntat cu costuri ridicate, cu stocarea complexă a hidrogenului şi cu lipsa infrastructurii.

Toyota şi Hyundai oferă ambele vehicule comerciale uşoare care consumă hidrogen. Renault urmează exemplul producătorului Mercedes Benz Daimler, care lansează un vehicul utilitar sport fuel-cell, ce oferă, de asemenea, şi o baterie care să gestioneze problemele de alimentare.

Kangoo ZE va avea un preţ de la 48.300 de euro (54.000 de dolari) cu o autonomie de conducere de 370 de kilometri. Tehnologia a fost dezvoltată în parteneriat cu o filială a Michelin, fabricantul de anvelope francez condus anterior de preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard.