Cum au ajuns cele mai mari bănci din România să ofere dobânzi apropiate de 0% pentru depozitele în euro şi care sunt cele mai bune dobânzi din piaţă. Laurian Lungu, economist: „Trăim vremuri în care cei care economisesc sunt penalizaţi“.

Autor: Alex Ciutacu 24.10.2019

Dobânzile la depozitele la termen în euro pentru populaţie pe o perioadă de 6 sau 12 luni oferite de cele mai mari zece bănci din România variază între 0,5% şi 0%, potrivit datelor agregate de ZF în baza informaţiilor de pe site-urile băncilor, bazate pe oferta standard la ghişeu pentru depozite de 10.000 de euro la termen pentru persoane fizice – fără a lua în calcul ofertele promoţionale accesibile prin îndeplinirea anumitor condiţii.

Cum au ajuns băncile din România la dobânzi apropiate de 0% la depozitele în euro 

Dobânzile la depozitele în euro pentru populaţie sunt conectate la situaţia zonei euro. Prin urmare, condiţiile din zona euro, unde preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi lasă pe final de mandat o dobândă de referinţă de minus 0,5%, nu oferă un context favorabil pentru românii care vor să economisească în valută, ceea ce transformă acest instrument de economisire într-unul din ce în ce mai neatractiv pentru cei care caută un mediu lucrativ în care să îşi ţină banii. Mai mult, în Elveţia clienţii deja plătesc dobândă băncilor atunci când îşi plasează banii în depozite la termen în euro.

În continuare, depozitele la termen în euro pentru populaţie pot redeveni o variantă bună de economisire în funcţie de politica Băncii Centrale Europene (BCE), instituţie care trece în acest moment printr-o schimbare de conducere, încât italianul Mario Draghi îi predă ştafeta franţuzoaicei Christine Lagarde.

Economiştii români consideră că politica BCE va dicta în continuare evoluţia acestor dobânzi.

„Practic, dobânzile în zona euro sunt la nivelul zero. Vedem că şi în Elveţia clienţii trebuie să plătească pentru a-şi ţine banii în depozite. Cred că evoluţia este strâns legată de modul în care va merge economia. La depozitele în euro depinde de politica BCE. Dacă ei impun dobânzi negative pentru rezervele ţinute de bănci, această decizie se va duce în toată piaţa şi va afecta moneda euro oriunde s-ar afla. Depozitele nu sunt chiar atât de bine remunerate, fie că vorbim de lei sau de euro. (...) Trăim vremuri în care cei care economisesc sunt penalizaţi. Avem deja o decadă în această situaţie şi nu este o situaţie normală“, explică pentru ZF economistul român Laurian Lungu.

Ce dobânzi oferă cele mai mari bănci din România la depozitele în euro

Astfel, în urma analizei ZF asupra dobânzilor oferite la depozitele în euro la termen, cu plata la scadenţă, pentru 6 luni şi 12 luni, reiese că Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după active, oferă 0,10% pentru depozitele cu scadenţa la 6 luni, şi 0,20% pentru depozitele la 12 luni.

BCR, a doua cea mai mare bancă din România, oferă dobânzi de 0,01% pentru depozitele la 6 luni şi de 0,05% pentru cele la 12 luni.

În acelaşi timp, BRD-SocGen, practică dobânzi de 0% atât la depozitele în euro pe 6 luni, cât şi la cele pe 12 luni, ceea ce aduce în final costuri pentru clienţii care îşi ţin banii la bancă, astfel încât la o dobândă de 0%, comisioanele de orice fel se vor resimţi în final ca un cost pentru client în procesul de a-şi ţine banii la bancă.

În cazul UniCredit Bank, a patra bancă din piaţa locală, ZF a luat în calcul dobânda prezentată pe platforma băncii, de 0,15% atât pentru depozitele la 6 luni, cât şi pentru cele la 12 luni - această dobândă fiind disponibilă la depozitele constituite online sau prin aplicaţia de mobile banking.

Raiffeisen Bank, a cincea cea mai mare bancă din piaţă, a luat decizia de a nu mai atrage depozite în euro sau dolari după ce în perioada de vară a avut o acţiune de simplificare a întregii game de produse de economisire, după o perioadă de evaluare a ofertei, potrivit informaţiilor transmise de bancă.

Olandezii de la ING Bank oferă prin sucursala locală dobânzi de 0,05% pentru depozitele în euro la termen cu scadenţa la 6 luni şi de 0,10% pentru cele cu scadenţa la 12 luni. De asemenea, CEC Bank, singura bancă a statului român din top 10 bănci după active, oferă o dobândă de 0,05% la 6 luni şi 0,10% la 12 luni.

Alpha Bank oferă o dobândă de 0,20% la 6 luni şi 0,25% la 12 luni, în timp ce OTP Bank oferă 0,14% pentru depozitele la 6 luni şi 0,20 pentru cele la 12 luni. Totuşi, în cazul băncilor din România există oferte promoţionale care ar putea aduce puncte procentuale adiţionale la dobândă. Spre exemplu, în cazul OTP Bank, depozitul la termen constituit online prin OTPdirekt aduce 0,1 puncte procentuale în plus la dobânzi. Constituirea depozitelor prin mediul online aduce dobânzi mai mari la majoritatea băncilor din piaţă.

Cea mai mare dobândă este oferită atât la depozitele în euro la 6 luni, cât şi la cele la 12 luni, de Garanti Bank, care le oferă posibilitatea clienţilor de a economisi la o dobândă de 0,35% pe 6 luni, respectiv 0,5% la 12 luni.

Ce spun economiştii despre depozitele în euro pentru populaţie

Decizia Raiifeisen de a renunţa la depozitele în euro vine într-un context în care băncile dau populaţiei credite în lei, creditele retail în euro fiind în declin în ultimii ani, iar dobânzile sunt pe o pantă puternic descendentă, bonificaţiile coborând sub 0,5% pentru economiile păstrate de bănci în euro. Însă, populaţia a preferat să-şi lase economiile în euro în grija băncilor, deşi acestea au plătit dobânzi foarte mici, apropiate în unele cazuri de 0. Practic, cu toate că dobânzile remunerate la depozitele populaţiei în euro sunt foarte mici, în ultimii ani românii au început să-şi facă mai multe depozite în euro decât în lei, de teama deprecierii leului. Astfel, depozitele noi în euro ale populaţiei au crescut cu un ritm aproape dublu faţă de cel al depozitelor în lei.

Economistul Laurian Lungu nu consideră că renunţarea la depozitele în euro atrase de la populaţie este neapărat un trend şi că decizia stă la fiecare bancă în parte.

„Depinde de fiecare bancă în parte. Fiecare are politica ei. Nu ştiu dacă putem vorbi de o tendinţă, dar sunt multe bănci din zona euro care au sucursale în România şi în cele din urmă deciziile vor fi legate de motive operaţionale“, spune economistul Laurian Lungu.

La jumătatea anului 2019, depozitele în euro ale populaţiei creşteau cu 15,6%, faţă de primul semestru din 2018,  până la echivalentul a 84,8 mld. lei, în timp ce sumele economisite de români în lei aveau o creştere de 8,7%, soldul ajungând la 124,4 mld. lei. În 2018, depozitele în euro creşteau cu 14,2%, iar depozitele în lei avansau cu 7,6%.

Dobânda medie plătită la euro a fost foarte redusă, de 0,3% în 2018, nivel comparabil cu cel din 2017, iar în 2019 a rămas la un nivel comparabil. Pe de altă parte, bonificaţiile plătite la depozitele în lei au ajuns anul trecut la o medie de 1,3%, în creştere faţă de 0,8% în 2017, iar pe acest palier s-a înregistrat o creştere uşoară în acest an.

Revenirea ritmului creşterii economice şi creşterea inflaţiei din zona euro, care s-a situat în luna septembrie la 0,8%, sunt principalele condiţii pentru ca dobânzile la euro să crească, atrage atenţia economistul.

„Este nevoie ca economiile să crească mai puternic decât o fac acum şi al doilea element ar fi creşterea inflaţiei. Îţi trebuie creştere economică, o creştere a inflaţiei şi putere de cumpărare, dar asta vine. Trebuie să ai inflaţie mai ridicată în zona euro“, notează Laurian Lungu.

Topul celor mai bune dobânzi din România la depozitele în euro pentru populaţie

Topul celor mai mari dobânzi oferite de băncile din România la depozitele în euro cu scadenţa la 12 luni în luna octombrie nu coincide cu topul băncilor din România, potrivit datelor agregate de platforma Conso.

  1. Astfel, cea mai mare dobândă din piaţă pentru depozitele în euro, care poate fi obţinută prin încadrarea „perfectă“ în condiţiile băncii, este de 0,9% pentru depozitele cu scadenţa la 12 luni şi este oferită de Banca Românească.
  2. Pe locul doi este dobânda oferită de Libra Internet Bank, de 0,85% pentru depozitele în euro la 12 luni
  3. Idea Bank, cu produsul webDepo online, care vine cu o dobândă de 0,80%, este pe locul trei.
  4. Tot cu 0,80% vine şi ProCredit Bank România, la depozitul pe 12 luni.
  5. Topul celor mai mari dobânzi la depozitele în euro pentru populaţie este încheiat de Porsche Bank, cu produsul depozit clasic, prin care oferă o dobândă de 0,75% în luna octombrie la depozitele în euro cu scadenţa la 12 luni.