BNR a aprobat noua conducere executivă a CEC Bank. Bogdan Neacşu, director general (CEO): Vrem să devenim prim-susţinători ai economiei româneşti, avem planuri ambiţioase

Autor: Mircea Nica 25.10.2019

CEC Bank, a anunţat că în urma finalizării procesului de nominalizare de către Adunarea Generală a Acţionarilor şi a aprobării de către BNR, conducerea executivă a băncii este formată din: Bogdan Neacşu, director general (CEO) şi preşedinte al Comitetului de Direcţie, Mihaela Popa, director şI prim-vicepreşedinte al Comitetului de Direcţie şi Mirela Iovu, director şi vicepreşedinte al Comitetului de Direşie.

“Suntem cea mai mare bancă românească cu capital integral de stat, cu cea mai extinsă reţea teritorială, iar rolul nostru trebuie să transceadă acum spre cel de prim susţinător al economiei româneşti. Vom continua să susţinem cu precădere IMM-urile şi agricultura, acordând o atenţie deosebită şi relaţiei cu populaţia României”, a declarat Bogdan Neacşu.

El a adăugat că: Pentru perioada următoare, ne-am propus o eficientizare a activităţii, cu impact direct în relaţia cu clienţii. Avem planuri ambiţioase, însă am încredere că viziunea şi dinamismul, alături de experienţa şi expertiza noii echipe de conducere reprezintă un temei solid pentru a realiza toate obiectivele asumate."

CEC Bank este deţinută integral de stat prin Ministerul Finanţelor, fiind a şaptea bancă din România, cu active de 29,3 mld. lei la finalul anului trecut.

După plecarea lui Radu Gheţea din funcţia de CEO, poziţie din care a condus banca timp de 10 ani, Ministerul Finanţelor l-a desemnat pe Laurenţiu Mitrache, să preia conducerea executivă a băncii. După numai câteva luni, Mitrache a plecat, iar poziţia lui a fost luată de Bogdan Neacşu, care era prim-vicepreşedinte.

Neacşu a lucrat la BNR, BRD, Volksbank, Garanti Bank, Patria Bank, iar acum este noul director general al CEC Bank

Mihaela Popa şi Mirela Iovu sunt parte din conducerea băncii de mai mult timp, iar acum mandatele lor au fost reînnoite.

CEC Bank mai are liber două poziţii de vicepreşedinţi.