Afaceri de la zero. Georgeta Brehoi şi Vishal Narender au creat brandul Alphahead, sub care produc îmbrăcăminte pentru motociclişti, după ce au lucrat în corporaţii din India, Irlanda sau Franţa

Autor: Florentina Niţu 28.10.2019

Businessul de echipamente moto Alphahead a apărut pe piaţa din România în aprilie 2018 din pasiunea pentru motociclete a Georgetei Brehoi şi a soţului său Vishal Narender, care şi-au pus la bătaie toate economiile adunate în corporaţiile în care au lucrat, fiind susţinuţi apoi de un credit BT Mic.



Georgeta Brehoi împreună cu soţul său Vishal Narender au venit în România în 2016 du­pă ce au lucrat mai mulţi ani în sectorul IT în corporaţii din India, Irlanda sau Franţa, iar doi ani mai târziu, în aprilie 2018, şi-au transpus pasiunea pentru motociclete într-un business. Aşa a apărut brandul Alphahead prin care produc echipamente pentru motociclişti, după o investiţie iniţială de 50.000 de euro.

„Afacerea noastră a pornit din pasiunea pentru motociclism a soţului meu Vishal. Am revenit în România în 2016, ne-am cumpărat o motocicletă, am căutat echipamente moto în diverse magazine, inclusiv la târgul de profil care se desfăşoară anual în România şi ne-a fost foarte greu să găsim ceva care să se po­trivească. Opţiunile erau să luăm fie echi­pa­mente doar de import sau echipamente se­cond-hand, de calitate îndoielnică. Aşa am decis că trebuie să facem ceva în direcţia asta pen­tru noi şi prietenii noştri motociclişti“, povesteşte Georgeta Brehoi, cofondator al brandului Alphahead.

Vishal Narender este 100% dedicat busi­nes­sului, iar Georgeta Brehoi încă activează într-o companie IT din România. Numele bran­dului vine de la conexiunea dintre antre­pre­nori şi animale, de la cei patru câini pe care îi au şi de la lupi, simbolul dacic. „Investiţia iniţială a fost de 50.000 de euro, economiile noastre din anii de muncă când lucram împreună. Nu e uşor pentru un antre­prenor să înceapă de la zero. La un moment dat am avut nevoie de un ajutor pentru a plăti cos­turile cu echipamentele de la fabricile noas­tre din Asia şi am luat bani de la BT Mic. A fost rapid şi am relaţionat foarte bine, au cre­zut în business şi pentru noi a fost foarte important.“

Georgeta Brehoi spune că şi-au dorit încă de la început să aibă un atelier propriu de producţie, în care să realizeze produsele după designul propriu, însă nu au găsit în România, pentru că fabricile potenţiale fie nu aveau capacitatea de a parcurge toate etapele de realizare a produsului, fie nu aveau exerienţă în acest sens. Astfel au ales să producă într-o fabrică din Asia.

„Producţia se realizează în Asia sub îndrumarea noastră directă, însă căutăm să colaborăm cu fabrici din România şi am vrea chiar să deschidem noi o fabrică pentru a putea lucra în acelaşi timp la mai multe linii de produse şi pentru a putea crea locuri de muncă“, adaugă Georgeta Brehoi.  

În aprilie anul trecut au început să facă primele produse, precum o geacă de piele Photon, o geacă din material textil sau una din denim, apoi pantaloni pentru fiecare dintre ele, urmate de ghete şi mănuşi, care au întregit o gamă variată.

Primele produse au fost vândute doar prietenilor, apoi cei doi acţionari ai Alphahead au mers cu ele la târgul de echipamente moto, au apărut primi clienţi din recomandări, după aceea comenzile online pe propriul site al companiei sau pe Facebook.

„În lunile bune avem vânzări de 50-60 de produse ţinând cont că suntem un brand nou pe piaţă şi încă nu foarte cunoscut. Comenzile vin pe diferite canale, online, direct, în showroom, prin recomandări sau la evenimentele moto.“

O geacă de piele Falconer costă 1.100 de lei şi este realizată 100% din piele de bovină, o geacă de piele Photon cu toate protecţiile incluse costă 999 de lei, o pereche de mănuşi de piele este 348 de lei, iar o pereche de blugi din denim cu protecţii costă 559 de lei.

Produsele sunt comercializate în Bucureşti în showroom-ul companiei din Pipera sau prin livrări B2C, dar şi în alte oraşe din ţară. Pentru anul în curs compania estimează o cifră de afaceri de 100.000 de euro ţinând cont de cererea pieţei, de perioada Black Friday şi de luna decembrie, vârful sezonului.

„Planurile noastre sunt să ne extindem în Europa şi de ce nu mai departe. În trei ani văd Alphahead dincolo de România, vrem să ne dezvoltăm naţional prin francize, în Europa. Vedem producţia în România cu o dezvoltare în Europa“, a mai spus Georgeta Brehoi.

Ea crede că orice tânăr care vrea să-şi facă un business trebuie să-şi urmeze pasiunea dacă crede în ea, pentru că atunci când crezi cu adevărat nu există nici limite, nici imposibil, ci perseverenţă. Antreprenorii şi-au propus să susţină, pe de altă parte, şi tinerele talente din motociclism, astfel de anul trecut au început să îi ofere echipamente complete - costum, ghete şi mănuşi – lui Robertino Dumitru, un tânăr de 19 ani, participant la cursele naţionale şi internaţionale de motociclism.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.