Costurile de finanţare ale statului pe scadenţele medii şi lungi au crescut

Autor: Mircea Nica 28.10.2019

Piaţa titlurilor de stat din România a încorporat climatul macrofinanciar mondial şi european şi ştirile economice şi politice interne în această săptămână. 

Se observă creşterea uşoară a ratelor de dobândă pe scadenţele medii-lungi, pe fondul preocupărilor privind deteriorarea finanţelor publice în context electoral. În România creditul neguvernamental a urcat pentru a şaptea lună, la rând în septembrie, cu 0,8% lună/lună la 266.8 miliarde lei (nivel record), evoluţie susţinută de nivelul redus al costurilor reale de finanţare, creşterea veniturilor populaţiei şi relansarea investiţiilor.