Daniel Dines vorbeşte despre concedierile de la UiPath: Noi ne-am trezit peste noapte o firmă globală, trebuie să ne păstrăm eficienţa şi drumul spre profit. „În ultimele 10 luni, ne-am dezvoltat forţa de muncă cu 60%, a fost un fel de abordare «blitz scaling». Cu toate acestea, numai creşterea nu este singurul obiectiv al unei mari companii.“

Autor: Adrian Seceleanu 28.10.2019

Concedierea a 400 de oameni din cadrul UiPath, cel mai valoros start-up de IT fondat în România, care a ajuns să fie cotat la 7 mld. dolari, reprezintă un pas dur dar necesar pentru ca liderul pieţei globale de roboţi software care automatizează procesele din companii să-şi păstreze eficienţa şi să-şi continue drumul spre profitabilitate, a scris pe blogul companiei Daniel Dines, fondator şi CEO.